logo

20 de zile de Maroc: ce se poate face, ce se poate vizita, și cum, pe scurt.

Am deja 2 tripuri în Maroc, făcute la distanță de o lună jumate, sfărși de martie și sfârșit de mai. Sunt 20 de zile trăite pe tărâm african, dintre care 4 zile de Ramadan. Am călatorit 2 fete, am călătorit gașcă de 2 fete și 2 băieți, și am călătorit și singură. 4 zboruri, dintre care 3 pe aeroportul Menara din Marrakech, și o plecare din Tanger. Am fost în vreo 9 orașe, 4 stațiuni cu plajă. Am parcurs în jur de 2500 de km cu autocare, tren, mașină închriată, și am umblat pe jos peste 253 de km (scoși din app, cu zile de 14-24 km pe zi de walking!). Peste 3000 de poze pe telefon, dintre care 100 și ceva pe Instagram (mai urmează)Numărul de fresh-uri de portocale și ceaiuri de tei sincer, le-am pierdut. Banii pe care i-am cheltuit au fost către 1000 de euro (aprox 960) cu toate cele 8 zboruri, nopți de cazare, excursii, mâncare, cheltuieli și alte cele. Deci, tot. 

Pentru că nu e în Europa, nu e atât de cunoscută ca și destinație și nici nu e neapărat ușor de ajuns (cam o zi de drumuri cu low cost-uri) e din ce in ce mai atractivă pentru toată lumea. Ok, și datorită fotografiilor mele puse pe instagram. Mă întreabă lumea dacă m-am mutat acolo, dacă chiar e atât de fain, și mai ales cum se ajunge acolo și cum să facă. Mă bucur enorm că am făcut ceva lume să vrea să vadă Marocul. Până acum m-au abordat vreo 6 omuleți curajoși care vor merge în Maroc și am promis să scriu cât mai multe, ca să-i ajut atât cu luatul decizilor, cât si cu ce și cum să facă acolo, pentru că în poze e fain când știi să prinzi cadrul, când nu știi ce e lângă și e bine să nu pleci de la presupuneri cu filtre de Instagram. 

Marocul e mare și repet, nu e în Europa, nici în America. E în Africa, e și islamic, e diferit de orice crezi că ai cunoaște. Degeaba vrei să vezi multe, atracțiile nu-s deloc apropiate. Dacă îi dedici timp, poți vedea multe. De aceea am decis să fac și a 2-a călătorie, pentru a ajunge și în nord, și în sud, și sincer, se cere și a 3-a pentru a mai bifa câte ceva. Depinde foarte mult de ceea ce îți dorești foarte mult să vezi, și să țeși pe lângă tot ce ai mai putea experimenta. N-am ajuuns în Casablanca, în Rabat, ori în orașul abastru!

Scurt rezumat pe orașe

Marrakech: 6 zile și 8 nopți, în 2 hosteluri și 2 Riad-uri, 3 zile aproape întregi în Souks (piețe) – sincer, ajungeau vreo 3 zile, așa cu totul. Cazare în Medină la un Riad sau un hostel e o decizie bună, unless you wanna get spoiled și iei un super Riad say hotel, la super prețuri și riști să nu experiementezi adevăratul Marrakech.

Ia-ți cartelă de telefon imediat cum ajungi în aeroport. Fetele în mov îți vor oferi una de la inwi. Ideal ar fi să fie de 5 Euro cu 5 Gb de net, dacă nu accept-o pe gratis și o încarci în piața centrală cu 5 GB. Nu lua taxi, decât dacă vrei să dai 100-150 de dirhami pentru a fi lăsat în Jema el Fnaa de unde va trebui să te descurci singur să găsești cazarea oricum. Autobuzul cu 30 de dirhami e puțin mai în față cum ieși din aeroport, este om sau semn mare și te lasă tot acolo. Bonus, vezi mai multe și din oraș.

Nu schimba mulți dirhami în aerport, e mai ok cursul din oraș. 1 Euro e 10,6 dirhami (eu rotunjesc fiecare preț 10-1)

Acum că știu cum e cu distanțele și aranjamentele ți-as sugera o zi de genul: caută – Le Tombes Saadien și El Badii Palais, sunt apropiate, costă 1-2 euro fiecare. Continuă cu Palais Bahia, 1 Euro, după care caută școala Ben Youssef Madressa – 1 Euro. Vei fi deja în Souk. O dată ce ai intrat în labirintul pieței… dacă nu ai nimic de cumpărat mai bine caută să ieși. Dacă vrei totuși, încearcă doar o jumătate de zi pentru a vedea cum stă treabă și mergi și în altă zi cu prețuri învățate. Mănâncă pe acolo, și ia un taxi spre Jardin Majorelle – Grădinile lui Yves Saint Laurent – 30-40 dirhami taxi, 7 Euro intrarea. Seara tot în Jema El Fnaa va trebui să testezi atmosfera, e la fel în fiecare noapte.

Dacă ai chef să vezi cum e orașul nou, ia-l la picior, ieși din Jema El Fnaa, spre dreapta…Cyber Park e superb, și cam toate parcurile o să fie o oază de umbră și binecuvântare dacă prinzi căldurile infernale.

Gata! Mai trebui să ajungi la gară, lângă ai autogara Supratours, sau la CTM, care e aproape. Pe site-urile lor găsești cursele spre Essaouira, Agadir, Tanger. Taxi 30/40 dirhami sau cu busul (vreo 4 dirhami… dacă bine țin minte)

Essaouira: oraș la mare, o zi jumate, 2 nopți – hostel și hotel. NU VĂ CAZAȚI la ATLANTIC sau WOODSTOCK. 

Faci 2 ore jumate spre 3 cu autocarul. E mic, cochet, cu o plajă imensă unde se face Windsurf. Gândește-te dacă ești dispus să faci 6 ore pe drum ca să stai doar câteva ore pe acolo. Nu prea ai cum să o legi de alte orașe pentru că tot trebuie să te întorci în Marrakech. Mai e o variantă de a lua ceva bus local spre El Safi și spre Casablanca, dar va trebui să vezi dacă e într-adevăr o variantă ok. Dacă închiriezi mașină, poți cuprinde Essaouira în drum spre Agadir sau Taghazout, dar te așteaptă un drum de peste 7 ore. Superb, dar lung.

Deșert: Zagora – excursie de 2 zile, pe drum, 60 de euro, plimbare cu cămile, o noapte în deșert cu cină tradițională și program făcut de ei, unde contează și cu ce alți turiști nimerești. Noi am avut noroc de super turiști și ne-am distrat pe cinste. Datul ăsta pe cămilă arată bine în poze, și arată și mai bine dacă tu faci pozele și alții călăresc. Sincer, nu-i pentru oricine, pentru mine cu siguranță nu va fi o experiență pe care s-o repet, drept urmare, mi-a ajuns plimbarea de juma de oră de la apus, aia de la răsărit am făcut-o pe jos și am cele mai mișto poze. Răsăritul în deșert e o experiență unică. Cu puțin mai mult nisip și feeling de deșert cu siguranțp era și mai mișto, de aceea recomand cealaltă excursie, de 3 zile, până în Merzouga. Dar asta înseamnă încă o zi pe drum… dacă mai vreți și alte orașe care se află la cel puțin 2-3-4-5 ore de Marrakech, cred că trebuie regândit puțin programul, traseele, etc. 

Tanger

E cel mai nordic punct unde poți ajunge cu vaporul din Spania, sau cu avionul, din Spania sau Germania. După părerea mea e cel mai civilizat și merită să-l vezi, mai ales pentru natură, plaje și ca și vibe de oraș care și-a păstrat o medină mică și se dezvoltă frumos. Ai Cape Spartel, unde se întâlnește oceanul Atlantic cu Marea Mediteraneană, ai Hercule Cave, ai plaja Achakar, ai păduri superbe. Panorama orașului arată bine pentru un oraș marocan, nu mai e la fel de sec si de murdar ca și în Marrakech, ai mult alb și albastru, cu tente de Santorini, ai panorama de la Cafe Hafa, cea mai faină idee de cafenea pe un deal unde se bea doar ceai de mentă.

Faci 12-13 ore cu trenul din Marrakech. E ok cel de noapte, pleacă la 20 din Marrakech, sau în jur de 00 din Tanger, e super safe, am călătorit singură, 21 de euro, dar are întârziere de o oră cel puțin de fiecare dată. Fie începi tripul în Tangier, fie îl termini acolo, altfel e mai greu de cuprins. De acolo e cel mai aproape, la vreo 3 ceasuri, orașul albastru – Chefchaouen (șipșauen se citește). Poți face legătura cu Rabat, capitala. (google it)

Agadir

Pentru asta m-am întors. Mi s-a promis că seamănă cu Tenerife, ceea ce n-am crezut, însă am rămas plăcut surprinsă de similarități. Drumul Marrakech-Agadir e superb – 3 ore juate cu CTM, 4 cu Supratours cu pauză. Cu mașina e și mai fain pe coastă, m-a dus puțin cu gândul la Tenerife, Taganana. Orașul în sine e destul de europenizat, extrem de mare, pot vorbi doar despre partea de plajă, stațiune, port marin, unde m-am plimbat în voie singură. Merită doar pentru Hotel Apart Tagadirt pe care l-am descoperit cu 20 de euro 2 persoane pe noapte, piscina, și liniște. O zi de plimbat te convinge că e ca orice altă stațiune pe care o cunoști (da, seamănă cu Tenerife). E mișto Birds Valley, unde vei găsi pe lângă păsări, lame, gazele, căprioare, și tot felul de încornorați – parc gratuit. Poți urca pe dealul de tip Hollywood pentru niște poze faine. După care te poți îndrepta spre Taghazout, unde vei vrea să stai mult.

Taghazout

Un oraș mic, minuscul, unde nu ai ce face decât să stai la plajă, sau să faci surf. Dar e atât de pitoresc și de liniștit. Sunt multe cazări care merită, majoritatea sunt direct pe faleză, sau pe stânci. Noi am avut un apartament cu terasa de unde vedeam doar oceanul. World Of Waves e un loc pe care l-aș fi bookuit dacă aflam de el. Au program de retreat complet cu lecții de yoga și surf. Oricum vei ajunge acolo la o cafea sau la un mic dejun. Check it out, arată super designish și ești în Maroc!

Paradise Valley

Greu de găsit, mă tem că trebuie să recunosc, că am găsit o mică parte, era prea târziu să ajungem până la cascade. E cu multă aventură, și pietre în apă care trebuie traversate Indiana Jones style. Mișto video-urile și pozele, dar baftă la găsit! Urmează poze pe Instagram.

Tiznit – just dont. Nu merită. E numit orașul argintului, dar am găsit 2 boutiquri mici, cu supra prețuri. Nu merită să îl pui pe hartă.

Legzira

Da, da și da, chiar dacă e ceva drum până acolo. Merită fiecare curbă. Merită să stai până la apus. Te rog să-l descoperi.

Ceea ce aș recomanda pentru cine vrea să vadă cât mai multe, stă bine și cu timpul și cu bugetul e să găsiți zboruri din orașe diferite și să bifați ce e pe traseu.

Marrakech e accesibil din Spania cu Ryanair- Madrid e convenabil din Sibiu sau București, Barcelona

din Milano – super ok din Cluj ca și prețuri, dar ucigător ca și legături – o noapte în aeroportul din Bergamo poate fi deloc comodă, fără prize gratuite (sunt vreo 2 totuși), foarte aglomerat (ai maxim 2 locuri pe scaun pt dormit), nu merge deloc bine wirelessul, și se închid toate. La întoarcere Milano poate fi o variantă bună cu ședere de 8-9 ore peste zi, care pot fi petrecute în civilizație într-un mall imens, unde o să apreciezi prețurile pe etichete și că nu încearcă nimeni să îți bage marfa pe gât. Ajungi la mall cu o plimbare pe jos printr-un pasaj, de vreo 15 minute. Sau poți alege să mergi cu busul până în cochetul Bergamo. Nu m-am lămurit unde se pot lăsa bagajele, dar sigur se pot lăsa undeva. 

Poți zbura în sau din Tangier – cel mai convenabil tot cu Ryanair din Germania – pe Dusseldorf Weeze (cu Wizzair din Timișoara pe la vreo 30 de lei!!) aveau oferte nesimțit de mici în perioada lunii mai, dar la fel de bune oferte aveau și din alte orașe nemțești – Frankfurt Hahn (Wizzair Cluj -45 de lei!!), Berlin, Hannover. Again, use KIWI.com pentru a găsi cele mai ok variante în funcție de orașele care te coafează. 

Sau poți lua barca spre Tanger – Alexa are întreagă aventură perfect documentată, trăită pe furtună. Cluj-Malaga-Alegeciras-Ceuta-Tanger (pentru cine vrea și o porție de 2-4 zile de Costa del Sol și Gibraltar, e o variantă foarte bună)

Se mai poate zbura în Rabat, Casablanca, Fez – ideal dacă vreți să cuprindeți și asta în călătorie – eu pe astea le-am ratat și pt astea se cere a 3-a călătorie, dacă mă convingeți că au meritat.  Se mai zboară și în alte orașe din est, pe care nu le recomand, fiind extrem de departe de orice ați vrea să bifați.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.